Înfruntând Furtuna: Instabilitatea Politică a României, Pericolul unei Aterizări Economice Dure și Drumul către Stabilitate în Cadrul Pro-European

 România se confruntă în 2025 cu o situație critică, marcată de instabilitate politică, un deficit bugetar alarmant de 8,6% (cash) sau 9,3% (ESA) și riscul unei „aterizări economice foarte dure”, conform avertismentului lansat de ministrul interimar al Finanțelor, Tanczos Barna, la Summitul Romanian Business Leaders (RBLS).

Metafora sa despre un avion care necesită un pilot experimentat și o pistă rezilientă ilustrează starea precară a economiei românești, care, deși robustă, este amenințată de riscuri amplificate de incertitudinea politică.

Această analiză detaliată explorează interacțiunea dintre provocările politice și economice ale României, utilizând teorii politice pentru a încadra criza, evaluând măsurile fiscale propuse și conturând scenarii viitoare.

Pentru a înțelege situația, ne bazăm pe teorii politice și economice care abordează capacitatea statului, încrederea instituțională și economia politică a politicii fiscale.

Charles Tilly (1990) definește capacitatea statului ca abilitatea de a extrage resurse, menține ordinea și implementa politici eficient; deficitul ridicat al României și colectarea scăzută a taxelor (26-27% din PIB față de media UE de 40%) reflectă o capacitate fiscală slabă, agravată de fragmentarea politică.

Francis Fukuyama (2014) subliniază importanța autonomiei birocratice și a încrederii instituționale, dar instabilitatea politică a României, cu guverne schimbătoare și ascensiunea populismului, erodează această încredere, subminând reformele fiscale.

Alberto Alesina (1996) demonstrează că instabilitatea politică scurtează orizonturile de politici, descurajând planificarea economică pe termen lung; ciclul electoral din 2024 și ascensiunea forțelor naționaliste au întârziat reforme esențiale, precum cele din Planul Național de Redresare și Reziliență (PNRR), alimentând scepticismul investitorilor, reflectat în perspectiva negativă a agențiilor de rating Fitch, Moody’s și S&P.

În plan economic, dezbaterea dintre teoriile keynesiene (Keynes, 1936) și austriece (Mises, 1949) modelează strategia fiscală a României; keynesienii susțin cheltuielile publice pentru stimularea cererii, dar dependența României de cheltuieli finanțate prin deficit (ex. majorările de pensii) riscă inflația și insustenabilitatea datoriei, în timp ce austriecii pledează pentru disciplină fiscală și ajustări de piață.

Cas Mudde (2004) definește populismul ca o ideologie care opune „poporul” „elitei”, un fenomen vizibil în România, unde partide precum AUR critică integrarea UE și austeritatea, pe fondul insecurității economice identificate de Dani Rodrik (2018), alimentate de salarii scăzute, inflație de 5,5% în 2024 și presiuni fiscale.

Economic, România se confruntă cu un deficit de 8,6% (cash) sau 9,3% (ESA), cel mai ridicat din UE, determinat de cheltuieli sociale (12,7% din PIB pentru pensii și asistență socială) și colectare slabă a veniturilor; datoria publică a ajuns la 54,6% din PIB în 2024, proiectată la 62% în 2025 și 70% în 2028 fără reforme, riscând încălcarea Pactului de Stabilitate și Creștere al UE (deficite sub 3%, datorii sub 60%).

Deprecierea leului peste 5 RON/EUR reflectă îngrijorările pieței, crescând costurile de împrumut (250 miliarde lei în 2024 la dobânzi ridicate).

Totuși, economia rămâne robustă, cu încasări record în aprilie 2025 și investiții din fonduri UE și PNRR, deși eșecul accesării a 5 miliarde de euro din PNRR în 2024 din cauza reformelor întârziate evidențiază slăbiciuni de guvernanță.

Presiunile externe, precum încetinirea economică globală și conflictul din Ucraina, complică perspectivele.

Politic, alegerile din 2024 și cursa prezidențială din 2025 au adâncit fragmentarea; ascensiunea naționaliștilor, precum George Simion, amenință traiectoria pro-europeană, riscând tensiuni cu UE și suspendarea fondurilor, ca în Ungaria.

Accentul lui Barna pe orientarea pro-europeană reflectă consensul partidelor de centru (PNL, PSD, UDMR), dar se confruntă cu rezistența populiștilor.

Lipsa unui guvern stabil paralizează deciziile, vizibilă în renegocierea întârziată a PNRR și reformele fiscale.

Dialogul lui Barna cu guvernatorul BNR Mugur Isărescu subliniază rolul coordonării instituționale; rezervele robuste ale BNR și expertiza sa oferă un tampon împotriva fugii de capital și volatilității leului, dar reformele depind de voința politică și sprijinul public.

Apelul lui Barna pentru consultări publice pe tema taxelor încearcă să reconstruiască încrederea, dar volatilitatea electorală ridică semne de întrebare asupra fezabilității.

Barna propune reducerea cheltuielilor și creșterea veniturilor, menținând investițiile. Guvernul a înghețat salariile publice și a impus reduceri de 5% în ministere, exceptând apărarea, educația și sănătatea, aliniindu-se cu recomandările pentru reducerea deficitului la 7% în 2025.

Totuși, cheltuielile sociale (65-70% din costurile operaționale, în special pensiile) sunt sensibile politic, riscul reducerilor fiind reacția populistă, mai ales în rândul grupurilor afectate de inflație; creșterea cheltuielilor cu apărarea (2,3% din PIB în 2024) tensionează bugetul.

Fukuyama sugerează că reducerile eficiente necesită eficiență birocratică și încredere, dar istoricul României de implementare inegală (ex. reforma pensiilor) ridică îndoieli.

Pe venituri, Barna pledează pentru reformă fiscală, posibil cu majorări de taxe, dar insistă pe consultarea publică pentru a evita erorile din 2023; se vizează îmbunătățirea colectării TVA (unde România pierde 37% din venituri).

Creșterea taxelor într-o economie cu salarii scăzute riscă tulburări sociale, iar dezbaterea între impozitarea progresivă și cota unică rămâne nerezolvată, evaziunea putând genera 20 miliarde lei cu aplicare fermă.

Rodrik avertizează că taxele fără abordarea inegalității pot întări populismul, iar impozitarea progresivă, susținută de sindicate, întâmpină rezistență din partea mediului de afaceri.

Barna subliniază menținerea investițiilor, care stimulează sectorul privat și absorb fondurile UE; investițiile record din 2025 semnalează reziliență, dar renegocierea PNRR și plățile întârziate (ex. 1 miliard de euro din Cererea 3) evidențiază blocaje birocratice, un guvern naționalist putând periclita fondurile.

Teoria keynesiană susține investițiile pentru contracararea încetinirii, dar Mises avertizează împotriva finanțării prin deficit, care poate agrava datoria fără reforme.

Rezervele BNR și politica monetară sunt cruciale pentru stabilizarea leului, colaborarea cu Isărescu reflectând sinergia instituțională, dar interferența politică populistă riscă să submineze autonomia BNR, un pericol evidențiat de Alesina.

Tilly subliniază importanța instituțiilor autonome, BNR fiind un pilon al stabilității față de volatilitatea guvernamentală.

Folosind planificarea scenariilor, conturăm trei traiectorii până în 2030.

Scenariul 1: Aterizare Gestionată (Optimist) – un guvern centrist, pro-european, stabilizează post-2025, implementând reformele PNRR și consolidarea fiscală; consultarea publică introduce impozitarea progresivă, crescând veniturile cu 2% din PIB, deficitul scade la 5% până în 2027, datoria se stabilizează la 60%; fondurile UE susțin o creștere de 3%, BNR menține stabilitatea, agențiile de rating restabilesc perspectiva stabilă, iar populismul scade; Fukuyama și Tilly susțin această cale prin guvernanță eficientă (probabilitate: 40%, condiționată de coeziune și sprijin UE).

Scenariul 2: Aterizare Dură (Bazal) – fragmentarea politică persistă, un guvern slab întârzie reformele, taxele fără consultare declanșează proteste, fondurile PNRR sunt parțial suspendate; deficitul rămâne peste 7%, datoria atinge 70% până în 2028, creșterea stagnează la 1,5%, inflația urcă la 6%, leul se slăbește, retrogradările cresc costurile de împrumut, austeritatea adâncește tulburările, populismul amenință integrarea UE; Alesina și Rodrik explică declinul și sentimentul anti-elită (probabilitate: 50%, reflectând volatilitatea). Scenariul 3: Aterizare Foarte Dură (Pesimist) – un guvern naționalist adoptă politici izolaționiste, fondurile PNRR sunt suspendate, colectarea taxelor colapsează; deficitul depășește 10%, datoria trece de 80% până în 2030, recesiunea (-2% în 2026-2027), fuga de capital și colapsul leului declanșează intervenția FMI, tulburările escaladează, apartenența la UE este pusă sub semnul întrebării; Mudde și Mises prevăd ascensiunea anti-UE și colapsul fiscal (probabilitate: 10%, posibil cu dominația extremiștilor).

Pentru a preveni o aterizare dură, România trebuie să:

1) formalizeze colaborarea BNR-guvern printr-un consiliu fiscal-monetar, protejând autonomia BNR;

2) lanseze o platformă de consultare pentru reforma fiscală, vizând impozitarea progresivă și TVA, publicând rapoarte de transparență;

3) înființeze o echipă pentru finalizarea PNRR, securizând 5 miliarde de euro până în 2026;

4) combată populismul prin campanii despre beneficiile UE și programe sociale țintite;

5) cerceteze impactul impozitării progresive versus cota unică și strategiile de guvernanță comparativ cu Polonia și Ungaria.

Traiectoria României în 2025 este plină de provocări, dar nu lipsită de speranță. Avertismentul lui Barna subliniază urgența abordării deficitului și instabilității.

Bazându-se pe teoriile capacității statului, instabilității și populismului, analiza evidențiază interacțiunea guvernanței, încrederii și politicii economice.

Reziliența economiei și BNR oferă o bază, dar succesul depinde de un guvern stabil, pro-european, capabil să navigheze reformele și așteptările publice.

Aterizarea gestionată este posibilă prin coordonare, reforme transparente și aliniere UE, dar riscul unei aterizări dure predomină.

Prin politici bazate pe dovezi și contracararea populismului, România poate asigura un viitor stabil în cadrul european.